
Justitia americana a cerut Microsoft sa modifice programul Word sau sa inceteze vanzarea acestuia pana in luna ianuarie, dupa ce grupul IT a pierdut un proces privind incalcarea patentelor unei companii canadiene, transmite Bloomberg.
Programul Word face parte din pachetul Office al Microsoft, folosit de aproximativ 500 de milioane de persoane. Grupul american testeaza, in prezent, Office 2010 si va lansa versiunea finala in prima jumatate a anului. Totodata, versiunile beta, aflate in testare, ale Word 2010 si Office 2010 nu contin tehnologia vizata de decizia justitiei.
Compania I4i LP din Toronto, Canada, a acuzat Microsoft de folosirea, in constructia Word, a unei tehnologii care ii apartine. Aceasta contribuie la codarea datelor pentru schimbul de informatii cu alte programe.

